Miercuri 29 septembrie 2021, cu ocazia celei de-a patra părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 27-30 septembrie 2021), senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a prezentat, în calitate de raportor al Adunării, în cadrul reuniunii Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului, memorandumul introductiv al proiectului de raport cu tema: Aspectele juridice ale aderării Uniunii Europene la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În prezentarea sa, senatorul Corlățean a menționat că Tratatul de reformare a cadrului juridic al Uniunii Europene – Tratatul de la Lisabona – a instituit în 2007 o obligație juridică în sarcina UE de a adera la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A arătat că reluarea negocierilor între Comisia Europeană și secretarul general al Consiliului Europei, în 2019, după respingerea în 2014 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), din rațiuni de incompatibilitate cu tratatele UE, a pachetului de aderare din 2013, constituie un semnal încurajator pentru atingerea acestui important obiectiv. Senatorul român a relevat faptul că elaborarea acestui proiect de raport are ca scop urmărirea stadiului negocierilor în acest dosar complex, în contextul în care Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei este obligat să solicite avizul APCE privind instrumentele finale de aderare, așa cum este cazul pentru toate proiectele de tratate ale Consiliului Europei.
Senatorul Corlățean a arătat că negocierile tehnice, inițiate în iunie 2020, au nevoie, pentru o mai mare legitimitate, de sprijinul politic al Adunării, ca forță motrice, care de-a lungul timpului a contribuit decisiv la elaborarea Convenției Europene a Drepturilor Omului și a sprijinit în mod consecvent sistemul Convenției, inclusiv prin exercitarea cu responsabilitate și bună-credință a prerogativei de alegere a judecătorilor la CEDO.
Ulterior dezbaterilor pe marginea acestui proiect de raport, membrii comisiei au aprobat propunerea raportorului român de a fi organizată la reuniunea viitoare a comisiei o audiere la care să fie invitați negociatori implicați în procesul de identificare a soluțiilor juridice pentru aderarea UE la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, actori relevanți ai Consiliului Europei și Uniunii Europene în acest proces, precum și specialiști din mediile judecătorești și academic, cu expertiză solidă în domeniu.
Comments are closed for this post.