Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște a implementat, începând de astăzi – 1 februarie 2022, un sistem modern, european, de servire a mesei către pacienți. Atât micul dejun, cât și prânzul și cina sunt servite fiecărui bolnav în caserole individuale. Porțiile sunt preparate și ambalate în blocul alimentar al Spitalului.

     „Totul este îmbunătățit. De la calitate, la aspect și servire în condiții civilizate. Căutăm în permanență să  creăm condiții optime, europene pentru bolnavi. Vrem ca aceștia să nu mai asocieze spitalul cu o zonă cenușie, pesimistă, ci cu un spațiu care să le insufle speranță și încredere. Asta vrem să realizăm în unitatea noastră, prin serviciile oferite și prin profesionalismul cadrelor”, precizează managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște,  dr. Claudiu Dumitrescu.