S-au turnat deja 2 straturi de asfalt pe această arteră pe care, în fiecare zi lucrătoare, intră în Târgoviște aproximativ 3.000 de autovehicule, numai dacă ne raportăm la intervalul orar 07.00 – 08.30. Investiția presupune modernizarea unei suprafețe de aproximativ 35.000 mp., lucrări de preluare a apelor pluviale, canalizație subterană pentru rețelele electrice și de telecomunicații, precum și amenajarea spațiilor verzi adiacente.

Cel târziu în această toamnă, vom scăpa de problemele de până acum de pe strada menționată, unde stratul de uzură era atât de degradat, încât necesita mai tot timpul reparații, primăvara în mod deosebit, a declarat primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.