Astăzi s-a turnat stratul de uzură pe strada Plantelor. 17 străzi cu o lungime de peste 12 km, vor fi reabilitate și modernizate în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”! Bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele. Cererea de finanțare a fost deja aprobată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, valoarea cumulată a intervențiilor depășind 42.000.000 lei. Durata de execuție nu va depăși 12 luni, din momentul predării amplasamentului către constructor, iar în perioada imediat următoare va fi lansată licitația de execuție. Dacă acestor investiții le adaugăm proiectul de reabilitare a străzilor Oltului, Ion Neculce, Fructelor, Fluierași si Luceafarului, în privința căruia licitația a fost deja lansată, lucrările care au în vedere străzile Pădurii (realizate) și Liniștei, investiția care vizează modernizarea și reabilitarea străzii Calea București, realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, dar și lucrările de reabilitare care vizează bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării sau pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom, acum în derulare, avem imaginea unei strategii bine articulate de modernizare a infrastructurii stradale a orașului nostru.