Au mai rămas 3 zile până când, după o pauză de peste 15 ani, vom vedea din nou filme la Cinematograful ”Independența”! Vinerea aceasta, vom putea viziona primele filme după reabilitarea unui adevărat simbol al acestui oraș, ”Vânătorii de fantome – Moștenirea” și ”Nu e vreme de murit (No time to die)” din seria Bond, putând fi vizionate de la ora 17.00, respectiv ora 20.00. Sâmbăta și duminica, de la ora 11.00, vor fi proiectate filme pentru copii. Filmele care vor rula, toate informațiile necesare achiziționării, inclusiv online a biletelor, orele de funcționare, tarifele, pot fi consultate pe site-ul https://www.cinema-independenta.ro/ Vă așteptăm la cinematograful cu cel mai mare ecran din România, cu un sistem audio de top și clasificat în prima categorie de calitate în ”Registrul Cinematografiei”.