SC Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița, continuă activitatea de modernizare. Astfel, parcul auto al societății s-a mărit cu încă un utilaj, și anume un excavator pe șenile Komatsu Pc 80. Acest tip de utilaj va fi folosit pe șantierele din județ, acolo unde angajații din cadrul LDP își desfășoară activitatea, fiind necesar pentru excavaţii, construcţii de canale și drumuri.