Joi, 23 martie 2023, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, a avut loc cea de a II-a ediţie a evenimentului „Leadership feminin – Provocări și Reziliență”, un eveniment de referinţă dedicat excelenţei feminine prin recunoașterea publică a acelor doamne care nr sunt adevărate MODELE.
În deschiderea evenimentului, domnul Valentin Calcan, Președintele Camerei de Comerț Dâmbovița a amintit de importanța femeilor puternice în business, în administrație și de echilibrul și susținerea oferite de acestea.
Au fost decernate premii de excelență doamnelor antreprenor, reprezentante ale companiilor dâmbovițene din industrie, servicii, transporturi, educație și sănătate.
Alături de invitați, femei manager, antreprenor au participat și doamne remarcabile din administrația publică: doamna Prefect Claudia Gilia, doamna Viceprimar Monica Ilie, doamna Smaranda Brebeanu -Director Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă judecătoria Târgoviște, doamna Constanța Anghel – Director AJOFM, doamna Cristina Sima – Director Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, doamna Agnes Erich – Director Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, doamna Cristina Ștefan – decan al Facultății de Științe Economice și doamna Constanța Mătușescu – decan al Facultății de Drept.
Leadership-ul feminin este adesea asociat cu caracteristici precum empatia, comunicarea deschisă și colaborarea. Acestea sunt calități importante pentru a crea un mediu de lucru sănătos și productiv, dar pot fi, de asemenea, esențiale în situații de criză sau de schimbare rapidă.
Reziliența este, de asemenea, un aspect important al leadership-ului feminin. Reziliența implică abilitatea de a face față provocărilor și obstacolelor și de a reveni din experiențe dificile mai puternic decât înainte. Această abilitate poate fi crucială în timpul perioadelor de incertitudine, în care liderii trebuie să-și conducă organizațiile și echipele prin schimbări dificile și să se adapteze rapid la noile condiții.
Leadershipul feminin din organizații aduce cu sine un „aer nou” în echipe.
Este admirabil să întâlnești femei puternice care aleg constant să facă multe lucruri fără să se plângă, din contră, să le facă cu bucurie, pasiune și determinare.
Comments are closed for this post.