Reamintim că, în urma demersurilor administrației locale, obiectivul monument istoric “Poarta Dealu-Vânătorilor”, municipiul Târgoviște, Aleea Coconilor, a fost inclus in Programul Național de Restaurare, Etapa II, achiziția de lucrări fiind însă întârziată de necesitatea actualizării indicatorilor.

Valoarea totală a investiției este 4.494.717,58 lei (cu TVA), Institutul Național al Patrimoniului realizând achiziția lucrărilor efective de restaurare a monumentului, Primăria Târgoviște urmând să suporte intervențiile conexe, de relocare a utilităților și de reconfigurare a străzii Coconilor.