Avem toate semnele unui colaps iminent al Institutului Cultural Român. De vreme ce nu avem o finanțare care să poată susține activitatea filialelor ICR și din moment ce reprezentarea noastră externă a ajuns de multe ori doar un pretext pentru plata unor datorii politice, care mai este rațiunea de a fi a Institutului Cultural Român – o instituție aparent vie, din care pare că a mai rămas doar o clădire. Casa lui Malaxa a devenit un malaxor în care intră și ies cei care au cultura așteptării, a anturajului, a adaptării. Profesioniștii ICR și cultura română sunt cei care au acum de pierdut. Despre criza ICR am vorbit azi în Parlament.