PNDL este un program necesar pentru milioane de români din localitățile țării, în special din mediul rural și din urbanul mic, unde posibilitățile locale de finanțare sunt mult mai reduse. Nu există comunitate în România care să nu fi beneficiat măcar de un proiect PNDL prin a fost ridicat nivelul de civilizație – trotuar, asfalt, apă, canal, gaz, energie electrică, grădiniță, școală.

Anunțul cinic al premierului Florin Cîțu că ”nu se mai face PNDL” ca replică la enunțul lui Ludovic Orban că dimpotrivă, e nevoie de PNDL, arată disprețul acestora față de comunităților locale și folosirea iresponsabilă a banilor publici în campania internă pentru șefia PNL. De asemenea arată minciuna lui Cîțu că a făcut un munte de datorii pentru a face investiții.

Sunt mii de proiecte în derulare care trebuie să fie terminate! Este inacceptabil să nu le fie asigurată finanțarea rapidă, mai ales în condițiile în care guvernele Orban și Cîțu au îndatorat România cu peste 49 de miliarde de euro, respectiv 239,3 miliarde lei în intervalul noiembrie 2020 – 15 iunie 2021, potrivit informațiilor oficiale ale ministerului Finanțelor.

Unde-s banii? Că nu se văd nicăieri! Alocațiile n-au crescut cum prevede legea, pensiile și salariile au înghețat, economia n-a primit sprijin în pandemie, infrastructura e la pământ, marile orașe se sufocă în mizerie, investițiile nu există nici măcar pe hârtie – exemplul cel mai notoriu este eșecul repetat al PNRR!  

Cîțu și pe Orban au promis că țara nu va avea de suferit din cauza luptei lor interne pentru șefia PNL. Din nefericire pentru România este încă o minciună!