Solicităm prim-ministrului Florin Cîțu și președintelui României Klaus Iohannis revocarea de îndată a ministrului Economiei Claudiu Năsui, în urma anulării integrale a Măsurii 3 – Granturi pentru investiții acordate pentru IMM-uri. De asemenea, PSD cere USR-Plus să fie consecvent principiilor pe care le-a fluturat până acum în ochii alegătorilor și să retragă sprijinul politic ministrului Năsui, astfel încât acesta să poată fi înlocuit în cel mai scurt timp de o persoană competentă.
Prin anularea Măsurii 3, ca urmare a declanșării anchetei DNA, Guvernul admite ori frauda care s-a comis prin intervențiile ministrului Economiei, ori incompetența fără margini a acestuia în gestionarea acestui program care afectează peste 27.000 de IMM-uri și compromite relocarea a 550 de milioane de euro din fondurilor europene din exercițiul financiar 2013-2020. În ambele situații, orice zi în plus a ministrului Năsui în fruntea Economiei reprezintă un act de sfidare la adresa antreprenorilor români și marchează intrarea în complicitate a celor care pot decide înlocuirea sa.
După bătaia de joc la adresa celor peste 27.000 de firme care și-au pus speranțe în accesarea fondurilor europene și au cheltuit bani și timp pentru a se înscrie în Măsura 3, antreprenorii români nu mai pot avea încredere în ministrul Năsui, ceea ce impune înlocuirea imediată a acestuia.
Comments are closed for this post.