“OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ) – un Club al elitelor în care România trebuie să intre cu drepturi depline cât mai rapid!” a declarat domnul Valentin Calcan, Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, prezent ieri, 9 februarie 2023, la evenimentul “ADERAREA LA OCDE – oportunități pentru mediul de afaceri din România”.
Evenimentul a fost organizat de Cancelaria Prim -Ministrului în colaborare cu Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și a fost dedicat promovării beneficiilor statutului de membru al acestei organizaţii pentru mediul de afaceri, oferind ocazia unui dialog între membri ai Guvernului României, reprezentanţi OCDE și ai mediului de afaceri din România pe teme precum beneficiile aderării la OCDE pentru mediul de afaceri și potenţialul investiţional.
S-a discutat despre instrumentele OCDE cu incidenţă directă asupra mediului de afaceri. Printre acestea se găsesc liniile orientative pentru companiile multinaţionale, asigurarea unui tratament nediscriminatoriu între companiile naţionale și cele străine, îmbunătăţirea politicilor antreprenoriale și a celor referitoare la IMM-uri, precum și cele care vizează generarea de standarde sau certificări internaţionale, ulterior aplicate în relațiile comerciale.
Evenimentul își propune să evidenţieze rolului părților interesate, în pregătirea aderării la OCDE, sectorul privat reprezentând un vector important în dezvoltarea României.
Dialogul permanent dintre Guvernul României și mediul de afaceri este un instrument esențial în proiectarea politicilor publice și va continua să se dezvolte pentru a răspunde noilor provocări.
Comments are closed for this post.