Cea de a XII-a ediție a Marșului pentru Viață se va desfășura și la Târgoviște, sâmbătă, 26 martie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, sub genericul „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”.
Marșul va debuta la ora 11.00, pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane, după care va avea loc o procesiune prin centrul istoric al orașului, urmând ca la revenirea în fața istoricului locaș de cult al Sfântului Voievod Neagoe Basarab, să aibă loc un moment de rugăciune.
Manifestarea va fi organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Dâmbovița și Asociația Studenți pentru Viață, fiind susținută de Arhiepiscopia Târgoviștei.
La eveniment sunt așteptați peste 1.500 de tineri, elevi din Târgoviște, studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște și membri ai comitetelor de tineret parohial de la parohii din cuprinsul Eparhiei noastre, alături de preoții lor, dar și diverși credincioși.
Invităm pe toți cei care vor să susțină viața umană, demnitatea și inviolabilitatea ei, să participe la acest moment de mărturie creștină și civică.
Comments are closed for this post.