Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, domnul Valentin Calcan, împreună cu domnul Cristian Pușcaru, Vicepreședinte, au primit astăzi, 23 iunie 2023, vizita Excelenței Sale, Ambasadorul Italiei, domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, însoțit de domnul Radu Popa – Deputat, dar și de domnul Titus Corlățean – Senator.

             În cadrul întâlnirii, Ambasadorul Italiei a purtat un dialog cu privire la oportunitățile pe care județul nostru le oferă investitorilor, despre companiile cu capital italian din județul Dâmbovița, cât și despre dezvoltarea armonioasă a business-urilor.

              Domnul Valentin Calcan a reliefat  faptul că județul Dâmbovița are posibilități de dezvoltare diversificate, iar în ceea ce privește domeniile de interes pentru județul nostru, acestea sunt legate de investiții în zona cercetării și IT (unde Parcul Industrial Priboiu poate reprezenta un hub important), dezvoltarea infrastructurii turistice montane, dar și în ceea ce privește agricultura bio.

              Au fost reafirmate legăturile intense dintre România și Italia, concretizate într-o excelentă cooperare economică și comercială și o tot mai strânsă apropiere în plan social și cultural.

              Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița mulțumește Excelenței Sale, domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasadorul Italiei la București, pentru vizită și îl asigură de toată deschiderea pentru posibile colaborări profitabile în diverse domenii economice.

            Numai împreună putem reuși!