Locuitorii comunei Corbii Mari vor beneficia și de servicii medicale de calitate, datorită finalizării noului centru medical din localitate, a cărui realizare a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
Valoarea totală a obiectivului de investiții denumit „Construire unitate sanitară în comuna Corbii Mari” este de 3.245.221,50 lei, din care 3.007.016,35 lei provin de la bugetul de stat, iar 238.205,15 lei – de la bugetul consiliului local.
Centrul medical are două cabinete pentru medicii de familie, cabinet stomatologic, cabinet radiologie, un laborator de prelevare analize, un cabinet de ginecologie și un cabinet de cardiologie.
Centrul, care este dotat cu echipamente medicale moderne, în care își vor desfășura activitatea cadre medicale bine pregătite, va oferi asistență sanitară tuturor celor 8.000 de locuitori ai comunei.
Comments are closed for this post.